Psihologie pentru canine

Spre amărăciunea mea sufletească şi durerea zidurilor de care m-am dat cu capul, astăzi am constatat că Tasha, “my beloved car” e plină de zgârieturi începând de pe bară, urcând frumos pe capotă şi până sus pe plafon. La o descindere mai atentă, am constatat prezenţa a două tipuri de urme. Unele mici şi care ajungeau pănă sus şi altele mai mari care ajungeau până pe la jumătatea capotei, însoţite de nişte dungi adânci care străbăteau vopseau spre sfânta tablă. Urmând exemplu unui detectiv de marcă, personaj de ficţiune, am analizat cu atenţie scena crimei şi am descoperit că:

1. Primul set de urme sunt de pisică maidaneză de Bartolomeu, mărime medie, gri cu botul negru şi amatoare de broscuţe.

2. Al doilea set de urme aparţine unui dulău local, rasă identic cu cea a pisicii, amator de alergat bietele animale de la punctul 1.

Cum furia mea nu încape în limbajul redus şi sărac al omului ca specie capabilă să articuleze o parte dintre sunete, mi-a venit ideea răzbunării. O să construiesc o cursă de pisici pentru educat câinii.

Şi nu e complicat deloc. În primul rând voi construi un ţarc cu pereţi din sticlă pentru câine. Din ţarc voi lăsa o singură ieşire, printr-un tub conic, care înspre cuşcă va fi suficient de mare încât să încapă un câine iar în afara suficient de mare cât să încapă o pisică. Partea “zemoasă” este că la capătul îngust voi monta o ghilotină.

Cum funcţionează:

Păi, se dă drumul la pisică în ţarcul câinelui. Ea va alerga disperată prin tubul conic cu cîinele după ea. Câinele la un moment dat se va bloca şi nu va avea decât să vadă cum capul pisicii este decapitat de către ghilotină. După câteva tratamente cu şocuri de acest gen, cu siguranţă nu va mai alerga în patetica sa viaţa după nici o pisică iar Tasha va reveni la liniştita sa viaţă din parcare.