Filosofiile unei campioane bosumflate

 Studiourilor din lumea-ntreagă, eu vă dau un singur sfat/ Nu lansaţi întotdeauna MMO-uri de **t. 

De fiecare dată când un nou MMO aiurea devine gold, un pui de animal moare (nu m-am hotărât care anume, ca să apelez la partea sensibilă a ta, cititorule)… Şi tot aşa, moare încă o frântură de speranţă din inimioara mea mare fană de aventuri virtuale, că oricum, doar astfel de călătorii îmi permit. Bunăoară, când Cryptic a început să vorbească de Champions Online, eu mi-am amintit rapid de colecţia serioasă de comic book-suri pe care am strâns-o în copilărie, pe vremea când nici HC-ul nu se inventase şi mă jucam la socotitoare , şi am visat cu ochii deschişi că voi avea un rol crucial, dar misterios al unei roage care poate să zboare în stealth mode şi care va make the Champions Online world a better place to live in, by loving all hearts & people, especially if they are all well cooked.  

Aşteptarea acestei posibile aventuri a luat sfârşit acum vreo săptămână două, când am primit o cheie de aur la poarta acestui univers, pe care m-am apucat să îl cutreier veselă alături de consortul meu Locke (the evilest of all Champion healers, care face surf aerian pe o bucată de piatră magică, întrucât covoarele se vânduseră toate). 

Eu am o problemă. Devin foarte agresivă când un joc nu mă acaparează din prima, nivelul agresivităţii crescând cu fiecare oră în care aşteptările nu îmi sunt confirmate. Cu precădere în MMO-uri, consider primele ore de joc cruciale, deoarece ele sunt cele care vor avea amintirea cea mai pregnantă în capul jucătorilor şi mai ales a jucătorilor de durată. Este absurd să ceri cuiva să joace un joc pentru o grămadă de vreme (că doar aşa îşi fac pita MMO-urile), ţinându-l doar cu promisiuni de genul, peste ani şi ani, când vei fi mare şi tare, there will be cake.

Mai mult, devin şi mai agresivă la tehnici de marketing de mult apuse, în care ni se bagă pe gât trei bomboane cu înveliş "original", pe ideea că trebuie să cumpărăm întreaga pungă, indiferent de cât de expirată este. CO este foarte original, într-adevăr. Are un sistem baban de generare a personajelor, ceea ce e bine, căci îmi place să am o identitate proprie în orice univers (însă nici la personajele din CoH/ V de la acelaşi Cryptic, nu mă uit cu ruşine), un sistem de builduri uşor accesibile în funcţie de inamicul pe care vrei să îl iei de gât (o chestiune foarte originală, numai Spellborn, WoW şi WAR au făcut-o înainte), precum şi posibilitatea de a-ţi personaliza puterile personajului după cum te taie capul, aşa cum numai TCOS şi alte câteva MMO-uri mai puţin fascinante au făcut-o până acum. These are the voyages of the champion Larael, her mission: to boldly go where everybody else has gone before, to seek out common life and the usual civilizations, oh yeah.

Ca să nu mai menţionez de dual core-ul meu amărât şi 4 gigi şi un 9600, ce-i drept, mobile, care, nenorocitul, nu a făcut faţă la cerinţele CO. Aşa că Larael boldly goes cu vro 5 frame-uri pe secundă, maxim 10, că doar Cryptic ştie bine că orice jucător de MMO are măcar un avion mai mic parcat în biroul propriu.

În rest, lumea CO este aşa cum orice pesimist de gamer se gândeşte că ar trebui să fie. Adu-mi 15 bucăţi de rotten zombies şi 20 de blue zombies, and a touch of radioactive goo, so that we can save the world forever, oh brave hero. Hurray. Bine măcar că, la o adică, pot trânti orice mobilă disponibilă în apropiere, dar capetele NPC-urilor care ne dau de lucru nu se sparg niciodată. Oare de ce nu s-a gândit nimeni să facă un MMO în care să poţi ucide orice quest giver enervant?

Alas, timpul încă nu a trecut, roaga mea activând încă prin preerilie deşertice pline de neoameni ca să poată fi obiectivă şi mai puţin radioactivă în review-ul ce e pe vine. Dup-aia, evident că mă întorc la ale mele… The world is not ready for THIS champion, e clar.