Am cunoscut vreo 80 –  90 de persoane, din fericire nu mai multe că restul erau în concediu.

Mi-am notat cu sfințenie că totul se rostește altfel în italiană. Spre exemplu, QA se spune “CuA” sau World Rally Championship se prescurtează VuEreCi.

Am experimentat pentru prima dată în viață senzația de a fi in a true dev environment, plin de oameni pasionați și cu camere încărcate de artă, glume “pe domeniu”, săbii de plastic, modelașe de toate mărimile, biblioteci întregi de jocuri și cărți de profil, libere pentru savurare.

Am în fine birou mare și scaun ergonomic și pot cere orice unealtă soft sau hard care mi-ar face viața ușoară. De la post-its și până la (oh god make it arrive fast) tastatură în engleză .

Mi-am mulțumit pentru a milioana oară că cineva colea sus m-a făcut să pricep repede limbi străine. Design & management meeting plină de shadere, poligoane, effeicsuri, ragdolls și altele ținută vreme de 4 ore jumate în italiană  este foarte greoaie pentru un suflețel proaspăt picat pe acolo ca al meu.

I lived though the day.  Asta e important.

Acum, o să “lovesc patul” la propriu și cu multă pasiune.

În rest, mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine azi – e bine să ai prieteni, oricât de departe or fi ei! 1000 x hugs!

And so it begins.

Este 12 fix miezul nopții, ceea ce înseamnă că de azi încep în mod oficial munca la Milestone. Voi lucra – lucrez – pe postul de producer la… nu sunt sigură că pot spune, așa că mai bine nu zic.

Am emoții. Aș avea emoții și dacă aș începe o nouă aventură carieristică în România, de fapt aș avea emoții și dacă aș începe un nou proiect la FUN labs. Însă aici este vorba despre totul nou: țară, firmă, post, colegi, mentalitate, cont bancar, aer, temperatură, etc. Ce rămâne este exact ce contează, și anume Sebi și Tase, fără de care nu aș putea trăi (știu că sună pompos, dar este mai adevărat decât îmi place să recunosc). Și Tasha, desigur, nu o pot uita pe Tasha, care reprezintă singurul colțișor pe care îl pot numi aici, acum, casă.

Îmbrățișez această nouă aventură cu entuziasm, în ciuda emoțiilor de moment. Am un sentiment bun care sper că se se va îndeplini; în definitiv, asta ține foarte mult de mine. Însă câteodată, mă mai uimesc și eu la ce viață am muncit să am, mereu pe drumuri, eu care sunt mult  mai pisică decât Tase când vine vorba de legat de-un loc. Știu că dacă aș sta în banca mea la Brașov, oraș care mi-e mai drag decât pot descrie, nu aș fi mulțumită deloc. Însă nu e nici ușor, sau cel puțin îmi permit să gândesc asta în puținele momente de dinaintea (încă) unui nou pas.

Așa că: respir adânc. Alea iacta est.

De o săptămână suntem italieni, nu? La prima vedere, viața de aici este mult mai simplă decât în România, însă unele chestiuni trebuie știute bine sau învățate pe propria piele. Cum ar fi….

Citeşte mai departe »

Bagajele au fost făcute, Tasha burdușită, pașapotrul pentru Tase validat (noi nu avem astfel de documente; 1-0 pentru Tase) și sâmbătă fix la miezul nopții am purces la drum spre țările calde de care vorbea Locke. Citeşte mai departe »

Lucrurile sunt aproape împachetate, după o sortare dură. Nu poţi băga prea multe în Tasha, sau nu uşor cel puţin. Cert e că am cam reuşit să strângem. Avem cazare o zi în Austria, decent, la o pensiune într-un satuc drăguţ de pe acolo, măcar să profităm de partea de concediu a călătoriei (emigrării) şi în plus minimizăm şi oboseala. Tase va primi “calmante” aşa că va avea tot drumul un zîmbet fericit pe faţă, cam ca The Cheshire Cat din Alice in Ţara Minunilor.

Cum Milestone ne-a oferit cazare o perioadă, singurul nostru stres este trecerea timpului. Care timp trece pe de o parte mult prea repede pentru că  nu mai ştim ce să mai facem ca să le rezolvăm pe toate, iar pe de altă parte, mult prea greu, pentru că abia aştept să mă urc la volanul Tashei şi să-i dau cărbuni. Noaptea.

Din păcate nu v-am putut vedea pe toţi înainte de a pleca. Iar acum mai sunt cam 2 zile tare scurte, în care ne ocupăm de ultimele lucruri care rămân în urmă. Iar suplimentar, trebuie să chinui 2 articole la Level până dimineaţă. Pentru că şi revista pleacă.

Oficial acum, vă dorim toate cele bune, fie în România fie în Lume. Să vă găsiţi locul şi dacă nu, să nu renunţaţi să-l căutaţi în continuare pentru că te poţi alege cu o grămadă de experinţe speciale, fie bune, fie proaste. Cum orice experienţă poate deveni o poveste, nimic nu se pierde. Aşa că vom continua să vă împărtăşim povestea noastră, vreţi nu vreţi, oricine şi oriunde aţi fi.

We’ll be back!

• Post
• Imagini

Post

Am ajuns cu intenţie mai târziu, şi din cauză că era un pic cam prea soare şi cald. Am rezistat cu bere vreo 3 ore, după care am cedat definitiv şi irevocabil. Am văzut însă vânătoarea de baloane şi demonstraţiile de freestyle. Păcat de baloanele nesparte şi de faptul că avionul lui Zoltan Veres s-a defectat, chiar în contextul în care şi ceilalţi piloţi, în special George Rotaru, au evoluat cu simţ de responsabilitate. E aşa fain să vezi cât de mult le place să se joace…

Ca o notă, a fost interesant cum imediat după evoluţia MIG-urilor, 60 – 70% dintre spectatori au rupt rândurile. De vină a fost şi temperatura dar de fapt lumea pentru aia venise, pentru avioanele cu reacţie.

Posibil să ne vedem şi la anul, dat fiind că este în august.

Imagini >>

Imagini

<< Post

În contrast cu exuberanţa textului precedent, cel cu plecarea, o să vorbesc despre ce lăsăm în urmă. Pentru că da, e mai bine acolo. E un fapt dovedit. Însă nu prea poţi avea mai mult de un loc pe care să-l consideri cu adevărat “acasă”. Iar pentru noi acasă este în Braşov, în cartierul nostru verde, frumos şi liniştit, în apartamentul nostru din care se văd dealuri, munţi şi de unde se aud în fiecare dimineaţă păsărelele şi, uneori, maşinile de tuns iarba şi escavatoarele.

E absolut incredibil cum poţi şterge complet din memorie o experienţă de 10 luni la Bucureşti, nu foarte pe gustul nostru, doar cu 2-3 săptămâni de stat acasă. Cum te reconectezi imediat cu mediul ideal pe care ţi l-ai creat cu mâinile tale, cum de vi tu însu(ă)ţi instantaneu, lucru care-ţi oferă un acel gen linişte interioară de care nu ai vrea să te mai desparţi niciodată.

Sunt sigur că vorbesc şi în numele Laurei când spun că, în ciuda situaţiei, ne pare rău că trebuie să o luăm din nou din loc. Era planificat demult, e unica soluţie în situaţia noastră,  ne dorim să o facem, dar am vrea să luăm cumva şi casa cu noi, cu tot cu prieteni. Pentru că poate că ne vom găsi o casă faină acolo, o zonă liniştită, etc. dar hai să o luăm pe aia bună, ce sens are dacă nu ai aproape câţiva prieteni ăia buni cu care să o împarţi din când în când?!

Mai e exact o săptămână. Totul e deja pregătit, Tase are paşaport, lista e cu cele câteva lucruri care pot încăpea în Tasha e făcută (calculatorul şi monitorul adică). În drum spre Italia ne oprim o zi şi în Timişoara ca să ne vedem vechii şi foarte bunii mei prieteni din studenţie. Iar de acolo… Aventura reîncepe!

• Post
• Imagini

Post După cum se poate vedea programul  pe site-ul oficial al show-ului, au fost destule lucruri de văzut azi. Personal am rezistat în soare până spre sfârşitul reprezentaţiei lui Zoltan Veres, când am cedat în faţa căldurii.

În ceea ce priveşte organizarea, mi s-a părut pentru o vreme că eram în pe alte meleaguri… Lume liniştită, locuri de parcare din destul pentru cei care s-au informat şi au ştiut că exista locuri de parcare în incinta aerodromului (lipseau indicatoarele informative), poliţie de treabă, toalete suficiente, terase fără cozi infernale, chiar dacă era destul de multă lume prezentă. Mi s-a părut un show decent, plin de bun simţ, cu marfa oficială relativ ieftina (15 lei un tricoul, 15 – 20 pentru o şapcă, etc.) pe care am cumpărat-o pe ideea că poate se duce la bugetul pentru aeroportul Braşovului. Cum plecăm, tare mult ne-ar plăcea să putem veni pe acasă mai des, lucru realizabil dacă am avea aeroport la Braşov.

Mâine mă voi întoarce şi mai pregătit anti-soare, pentru că e un mic cuptor acolo. Şi sunt curios foc de Grand Aero Challenge.

Am reuşit să fac şi nişte fotografii, mai puţine ca anul trecut pentru că acum am vrut să văd show-ul şi normal, nu numai prin obiectivul aparatului foto. Am folosit acelaşi simplu aparat Kodak EasyShare Z612.

P.S. Fotografiile şi dreptul de a fi reproduse îmi aparţin şi aş prefera sa nu fie folosite în scopuri comerciale.

Imagini >>

Imagini

<< Post